Biblioteca "Eugen Budău": decembrie 2015

SFÂNTUL APOSTOL ANDREI - ÎNTÂIUL CHEMAT LA APOSTOLIE

30 NOIEMBRIE 2015

"SFÂNTUL ANDREI - OCROTITORUL ROMÂNILOR"

Sfântul Apostol Andrei a fost primul vestitor al cuvântului Evangheliei la geto-daci, strămoşii românilor, în teritoriile dintre Dunăre şi Marea Neagră, adică în Dobrogea de azi.

Sfântul Apostol Andrei şi-a făcut ucenici dintre închinătorii lui Zamolxe, arătându-le pe adevăratul „Părinte al luminilor” Hristos- Lumina lumii, şi prin semne şi minuni a convertit pe mulţi, din cetăţile dacice.

Venind la propovăduire în Scitia Minor (Dobrogea), Sfântul Apostol Andrei

şi-a ales pentru rugăciune şi reculegere unele locuri retrase în păduri, sau grotele unor stânci de piatră. Un astfel de loc este şi peştera care-i poartă numele până astăzi.

Peştera Sfântului Apostol Andrei este situată la marginea pădurii de lângă localitatea Ion Corvin, din judeţul Constanţa.

Peştera Sfântului Apostol Andrei reprezintă, simbolic, Betleemul românesc, deoarece aici s-a născut, pentru strămoşii noştri şi pentru urmaşii lor, Creştinismul, prin propovăduirea Evangheliei de către „Cel dintâi chemat la apostolie”.

Era frate cu Simon Petru, cel mai în vârstă dintre Apostoli. Tatăl lor era pescarul Iona , din localitatea Bethsaida, situată pe ţărmul lacului Ghenizaret, în nordul Ţării Sfinte, în provincia Galileea.

S-a numărat printre ucenicii Sfântului Ioan Botezătorul, ascultând timp îndelungat predicile din pustiul Iordanului, cu îndemnuri la pocăinţă şi cu proorocia despre venirea lui Mesia.

A fost şi el martor, alături de alţi ucenici, la Botezul Domnului.

A fost în permanenţă alături de Mântuitorul : L-a însoţit pe drumurile Ţării Sfinte, a fost martor la minunile pe care le-a săvârşit, a ascultat cuvintele Sale de învăţătură şi parabolele pe care le-a rostit în faţa mulţimilor.

Unele colinde, legende şi obiceiuri din Dobrogea amintesc de trecerea Sfântului Apostol Andrei prin aceste locuri. Una dintre aceste colinde pomenea de „schitul” sau „mănăstirea” lui Andrei, la care veneau Decebal şi Traian, cel din urmă ascultând şi slujba săvârşită acolo.

„Colo pe grindei

Crâng de alunei

Val de arţărei,

Sfânta mănăstire,

Loc de tăinuire,

Se piteşte-n tei

Casa lui Andrei...

De la schit în sus,

Crucea lui Iisus,

De la Cruce-n tei

Casa lui Andrei”

În folclorul dobrogean şi în colindele vechi, Sfântul Andrei apare ca un moş cu toiag ce se întâlneşte cu colindătorii şi le dă o nouă veste, a lui „Moş Crăciun cel mai bătrân”.

Printre altele, o colindă cu capra (simbol al Carpaţilor şi animal domestic – sacru la daci) întreabă:

„Spune, spune, Moş Andrei cel cu crucea cea de tei

Cine, cine-i Moş Crăciun, Moş Crăciun cel mai bătrân ?”

„Moş Crăciun e Tatăl vostru, e şi Dumnezeul nostru

El a făcut şi pe pom şi pe capră şi pe om...”

Sfântul Andrei îşi exprimă bucuria:

„Ţa, ţa,ţa căpriţă ţa, trece-mă şi Dunărea

Ca să afle Dacia, că S-a născut MESIA.”

ALEGEREA APOSTOLILOR

Şi, fiind pe-un ţărm de mare argintată-n apa ei,

A văzut Iisus pe fraţii Simon-Petru şi Andrei,

Suflete neprihănite amândoi având, şi cari

Aruncau în mare mreajă, pentru că erau pescari.

Şi le-a zis Iisus cuvinte cum nu-s alte să le-asemeni:

„Amin zic, veniţi cu Mine şi veţi fi pescari de oameni!...”

Iar ei auzind că Domnul le grăieşte-n acest fel,

Au lăsat ale lor mreje şi plecat-au după El.

Şi venind în Capernaum, început-au din Scriptură,

Să primească – luminată- de la El învăţătură,

Iar a Lui învăţătură, îi strălumina mereu,

Că nu le-o dădea un dascăl, ci le-o dă lor Dumnezeu.

EXPOZIŢIE CU LUCRĂRILE ELEVILOR:

VALORI ALE CULTURII NATIONALE:

135 DE ANI DE LA NASTEREA SCRIITORULUI

MIHAIL SADOVEANU

A vazut lumina zilei la Pascani, in 5 noiembrie 1880 si a incetat din viata la 19 octombrie 1961 la Bucuresti. Tatal era avocat , iar mama se tragea dintr-o familie de razesi. Urmeaza scoala primara la Pascani, gimnaziul la Falticeni si liceul la Iasi; cursurile de drept de la Bucuresti le intrerupe.

Intre 1903-1904 lucreaza ca redactor al revistei “Samanatorul”, de unde trece apoi in colectivul de conducere al “Vietii romanesti”.

Director al Teatrului National din Iasi (1910-1919), membru al Academiei Romane, dupa instaurarea Republicii, a fost vicepresedintele Prezidiului Marii Adunari Nationale, presedinte al Uniunii Scriitorilor.

Debut (1897) la revista “Dracu”, pentru ca anul 1904 sa aduca o masiva afirmare editoriala cu: “Povestiri”, “Soimii”, “Dureri inabusite”, “Crasma lui Mos Precu”.

Opera sa, considerabila, cuprinde romane istorice: “Neamul Soimarestilor”, “Zodia Cancerului sau vremea Ducai-Voda”, “Fratii Jderi”, “Creanga de aur”, “Nicoara Potcoava”, povestirile unui spatiu moldav arhaic si fabulos: “Hanu Ancutei”, scrieri, in diferite registre, alcatuind eposul ocupatiilor traditionale romanesti: “Bordeenii”, “Baltagul”, evocari ale unei naturi originale :”Tara de dincolo de negura”, “Imparatia apelor”, “Valea Frumoasei”, “Povestile de la Bradu Stramb”, creatii ce descriu viata din orasele de provincie: “Haia Sanis”, “Locul unde nu s-a intamplat nimic ‘, “Targ moldovenesc”, structurandu-se astfel ca o monografica reflectare a spiritualitatii si conditiei istorice a poporului roman. “Creanga de aur”, “Divanul persian” alcatuiesc un gen de scrieri aparte, conturand intelepciunea ca modalitate existentiala.

Desi egal cu sine insusi, autorul cunoaste o anume evolutie, pe linia ascendenta a valorificarii eului sau creator, de la romantismul inceputurilor, catre o sinteza originala intre pitorescul arhaic, autentic al spatiului carpato-dunarean, o anumita filozofie proprie a echilibrului om-natura si poezia trairilor umane fundamentale. A practicat aproape toate formulele epicii, schita, nuvela (“Bordeienii”), povestirea (“Hanu-Ancutei”), romanul de structura clasica, romanul –fluviu cu inflexiuni epopeice(“Fratii Jderi”)

Paradoxul acestui scriitor consta in faptul ca, peste o asemenea vointa de cuprindere epica a cosmosului existentei umane, se suprapune o permanenta dispozitie lirica.

Mihail Sadoveanu a fost laureat al Premiului Lenin decernat pentru intreaga sa activitate, al Premiului Academiei atribuit volumului “Povestiri”, al Premiului de Stat pentru “Nicoara Potcoava”.

“Sadoveanu e, in primul si ultimul rand, un vindecator al inimii omenesti de sentimentul efemeritatii ei.”

(VLADIMIR STREINU)

CU MIHAIL SADOVEANU

PRIN CURTEA DOMNEASCA

A SUFLETULUI ROMANESC

Iasiul , gradina de basm, multa vreme incremenita ca o vraja, curte domneasca a sufletului romanesc, oras uimit si mandru ca Mihail Sadoveanu ii strabatea, ca un urias cu fruntea luminata de stele, spatiul incarcat de istorie, semanat cu atatea ctitorii stravechi.

In ziua de 5 noiembrie 1880, ursitoarele aplecate peste leaganul pruncului din Pascani, daruit lui Alexandru Sadoveanu si Profirei Ursachi, hotarau ,acum 135 de ani , sa incapa in privirile lui senine toti muntii nostri, cu apele si salbaticiunile lor, livezile inflorite, iazurile si ostroavele cu tainice cotloane, padurile cu luminisuri fermecate si, mai cu seama, oamenii, gloatele harnice, locuitorii de milenii in aceasta parte de lume. Sa devina, mai apoi, iubitor de tihna si frumusete, gata sa imparta dulceata unei ulcele cu vin cu orice drumet pasnic, dar gata sa lupte cu oricine ar incerca sa ne stirbeasca dreapta mostenire cu care ne-au invrednicit mileniile de lupta si jertfa.

Pruncul Mihail Al. Sadoveanu avea sa ajunga locuitor in dulcele targ al Iesilor, abia la 17 ani.

La opt ani dupa disparitia poetului Mihai Eminescu, adolescentul Mihail Sadoveanu, venit la Liceul national, va culege dureroasele informatii despre etapa ieseana a marelui poet, cufundandu-le in adancurile fiintei sale taciturne.

Astazi, liceul se numeste “ Mihail Sadoveanu”. In zilele de sarbatoare, razletit de colegii pusi pe glume, Mihail Sadoveanu a trecut pe langa casa lui Vasile Pogor. Printre crengile copacilor si geamurile scaldate de soare ziua si de lampadare seara, glasurile junimistilor vorbind despre Alecsandri, de admirativa lui inchinare la “rasaritul mandru” al lui Eminescu, nu puteau ajunge pana la urechea elevului Sadoveanu.

Inspirat de versul alecsandrin, de cele de o sfasietoare tristete, nascute in singuratatile de genune ale lui Eminescu, pasii baietandrului il vor purta spre teiul “sfant” din gradina Copoului.

Si cat de draga trebuie sa-i fi fost insula de verdeata si miresme , daca in anii maturitatii, aici si-a asezat cuibul cu turn de priveghi peste toata Moldova prin ferestrele lui triple – casa memoriala de azi.

Redactiile revistelor pe care le-a condus, lungile lui taceri punctate cu cate o vorba mai elocventa la “Insemnari iesene” ori “Viata romaneasca”, la “Romania”, ar trebui inscrise pe harta Iasiului cu puncte luminoase.

Teatrul National al carui director prestigios a fost , in 1911, ii reprezenta piesa “Zile vesele dupa razboi”.

Peste toate secolele, cat va dainui poporul roman, scrierile lui Mihail Sadoveanu, in graiul dulce al Moldovei, vor sta inaintea generatiilor ca o uriasa fresca.

Omagiem in marele scriitor umanist pe unul dintre cei mai fecunzi autori ai literaturii romane, pe un stralucit interpret epic al specificului national.

Lumea eroilor sai plina de intelepciune si de bunatate, de revolte tragice si de dureri inabusite, ne apar acum, mai mult ca oricand, drept un univers fascinant datorita caruia, tocmai pentru ca ne recunoastem in el, ne simtim mai increzatori in noi insine si mai demni.

Ca autor de romane istorice, il socotim pe Mihail Sadoveanu unul din marii dascali literari. Ceea ce impresioneaza in mod deosebit la Sadoveanu este siguranta calma cu care a refacut epic destinul istoric al poporului roman.

Este un adevarat interpret al istoriei noastre, este o admirabila lectie de arta si de intelepciune, dar mai ales o lectie de viata la care ne simtim mereu datori sa meditam. Mihail Sadoveanu este scriitorul cel mai legat de popor prin toata opera scrisa ca si prin activitatea si atitudinea sa de cetatean.

La implinirea varstei de 80 de ani, in noiembrie 1960, Lucian Blaga scria in Viata Romaneasca: “M. Sadoveanu implineste 80 de ani. O asemenea varsta confera fiilor celor mai daruiti si mai binecuvantati ai omului o aura biblica.

Pe cel ce o poarta, o asemenea varsta il apropie de toate stihiile fara de varsta, de vazduh, de apa, de foc si de pamant. O asemenea varsta il apropie si pe M. Sadoveanu (e numele unui om sau a unui stejar ?) de toate stihiile tarii, cari, la randul lor, si ele ii ies intru intampinare, slavindu-l.”

In 1961 este distins cu Premiul pentru Pace.

La 21 octombrie 1961 este inmormantat cu funeralii nationale la Cimitirul Bellu, langa Eminescu. Amplu ecou in presa nationala si internationala, Tudor Arghezi publica un “ Zabranic”, iar Geo Bogza o memorabila “Inscriptie”:

“Vazandu-l cum joaca- glasuia pana lui Gep Bogza- si dandu-mi seama ce fel de ceas e acela in viata poporului nostru, l-am petrecut indelung cu privirea, urandu-i in gand: Drum bun, Maria Ta … Fiindca in toamna aceasta noi l-am dus la locul de vesnica odihna pe Stefan cel Mare al literaturii romanesti.”

Actvitate în biblioteca şcolii cu elevii clasei aIV-a C, cu doamna învăţătoate Cristina Strugariu şi
bibliotecara Adriana Blaga:

Vorbindu-le elevilor clasei a III-a C, despre Sadoveanu şi cărţile sale de suflet:

BIBLIOTECA VA INVITA LA TEATRU

Pe langa prezentarile de expozitii, vizitele la biblioteca scolii, activitatile saptamanii, biblioteca noastra a venit de aceasta data cu o surpriza pentru utilizatorii sai.

Sala de lectura a Bibliotecii „Eugen Budau” va fi scena pe care elevii clasei aVI-a A, vor prezenta dramatizarea dupa nuvela „Dumbrava minunata”, de Mihail Sadoveanu.

Activitatea amintita incheie o luna plina de evenimente , activitati interesante dedicate marelui scriitor roman, Mihail Sadoveanu.