vineri, 27 noiembrie 2015

SEPTEMBRIE 2015-ANIVERSAREA A 134 DE ANI DE LA NAŞTEREA POETULUI BĂCĂUAN GEORGE BACOVIA

                         POEZIA TOAMNEI
 134 DE ANI DE LA NAŞTEREA POETULUI BĂCĂUAN
                                   GEORGE BACOVIA



La mijloc de septembrie, toate căile poeziei duc spre Bacovia. Numai aici toamnele, parcul, amurgurile respiră aerul poeziei bacoviene.         
            George Andone Vasiliu (numele de naştere al poetului George Bacovia, n.17septembrie 1881, Bacău – d.22 mai 1957, Bucureşti) s-a născut în casa comerciantului Dimitrie Vasiliu şi a Zoei Vasiliu. Copilul, în vârstă de doar 6 ani, începe să înveţe limba germană. Apoi, între 1889-1890, urmează clasa întâi la un pension din Bacău. În 1891 îl aflăm înscris la Şcoala Primară Domnească nr.1 din Bacău. Trei ani mai târziu absolvă cursul primar în luna iunie. În acelaşi an se înscrie la Gimnaziul „Ferdinand” din Bacău. Toamna rămâne închis o noapte întreagă, din neatenţia paracliserului, în turnul bisericii Precista din oraşul natal. Această întâmplare îi va inspira poezia „Amurg violet”, scrisă în 1899.
            În 1898 îşi pune pe note câteva poezii precum şi altele de Mihai Eminescu şi Ştefan Petică. Vădeşte mare talent la desen, se dovedeşte foarte bun executant la vioară şi la alte instrumente din orchestra şcolii, pe care o şi dirijează. Se evidenţiază la gimnastică. În 1889 obţine premiul I pe ţară la Concursul „Tinerimii române” pentru „desen artistic de pe natură”. Îi apare în „Literatorul” din 30 martie poezia „Şi toate”, scrisă cu un an înainte, semnată V.George.
            George Bacovia este un scriitor român format la şcoala simbolismului literar francez.
            Este autorul unor volume de versuri şi proză scrise în baza unei tehnici unice în literatura română, cu vădite influenţe din marii lirici moderni francezi pe care-i admira. La început văzut ca poet minor de critica literară, va cunoaşte treptat o receptare favorabilă, mergând până la recunoaşterea sa ca cel mai important poet simbolist român şi unul dintre cei mai importanţi poeţi din poezia română modernă.
            Spirit meditativ de „o gingăşie sufletească excepţională”, după cum îl prezintă soţia sa Agatha-Grigorescu Bacovia, într-unul din volumele dedicate poetului, el ne-a făcut cunoscut că materia plânge şi că plumbul e o materie sensibilă.
Pentru noi, cei aflaţi astăzi pe locul unde poetul a trăit ”mai tot timpul”, Bacovia înseamnă altceva.

Alături de Vasile Alecsandri, Ion Ionescu de la Brad, Grigore Tăbăcaru, Nicu Enea – George Bacovia se situează, prin neobosita sa activitate, la loc de frunte în galeria marilor fii ai Bacăului.







          

         “Atinge stelele de sus si nu-i uita pe cei ce au crezut in tine.”
                                                                            
                                                                     (OCTAVIAN PALER)


         La inceput de an scolar, pe covor de frunze aramii, biblioteca scolara “EUGEN BUDAU”  isi deschide larg usile si imbraca haine de sarbatoare.
          In intreaga lume, in ziua de luni a ultimei saptamani din octombrie, se celebreaza Ziua Internationala a Bibliotecilor Scolare, prin activitati consecrate cartii, lecturii si imaginii pozitive a bibliotecilor scolare in randul generatiilor actuale de cititori.
      Lectura, ca deprindere uzuala si formativa a tinerilor cititori, vocea cartilor citite si impartasite celorlalti, vor fi la unison cu acordurile elevilor care vor veni sa transpuna in muzica, poezie, teatru si dans, limbajul artistic al cartilor.


                                       “BIBLIOTECA”
                                                          Vlad Teodora, eleva cls. a V-a D

In al intelepciunii taram
Ai ajuns acum.
Multe lucruri vei descoperi
Si numai prieteni vei intalni.
Ati inteles despre ce vorbim ?
Biblioteca ! Doar o iubim.
Aici este universul prieteniei
Si galaxia armoniei,
Impreuna cu ai tai eroi
Vei descoperi taramuri noi.
La aventuri vei participa
Si foarte mult te vei distra.
Descoperiri istorice vei realiza
Si cu Apolodor vei inota.
Mihai Eminescu te va ajuta
Si-o stea tu vei afla.
Iti garantez ca nu vei regreta
Pentru ca aici este lumina ta.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu