1 MARTIE 2013 - VIZITĂ LA ŞCOALA GIMNAZIALĂ ION CREANGĂ BACĂU

             VIZITĂ LA ŞCOALA GIMNAZIALĂ " ION CREANGĂ"  BACĂU - 1 MARTIE 2013

 La împlinirea a 20 de ani de activitate , Şcoala Gimnazială "Ion Creangă"  a sărbătorit şi a îmbrăcat straie de sărbătoare la 1 martie 2013.
Cu acest prilej, bibliotecara Blaga Adriana ,elevii clasei a III-a A şi doamna învăţătoare Spiridon Doina ,de la Şcoala  Gimnazială " Mihai Drăgan", au vizitat şcoala, biblioteca şi muzeul "Ion Creangă", din incinta Şcolii  "Ion Creangă".
Iată câteva imagini de la primirea făcută, din timpul prezentărilor, din interiorul muzeului, imagini care vorbesc singure de frumuseţea şi farmecul aparte al acţiunii:

FEBRUARIE 2015 - DRAGOBETELE LA ROMÂNI

Luna februarie 2015

-14 februarie- DRAGOBETELE- Sărbatoarea dragostei la români;

                       - Confecţionare de căţi poştale, felicitări specifice evenimentului

                       -Expoziţie

                                                      - Responsabil: catedra de limba română;

                                                        Prof. Oboroceanu Carmen, Roman  Andreea                                                                            - biblioteca  "Eugen Budău"  
                          
                                 DRAGOBETELE 

        În peisajul spiritual al satului românesc, luna februarie, ultima perioadă înainte de Postul Mare al Paştelui, găzduieşte un mare număr de sărbători.

       În Calendarul Ortodox, 24 februarie este marcată ca “întâia şi a doua aflare a capului Sfântului Ioan Botezătorul” şi este cunoscută în popor sub denumirea de Dragobete, patronul dragostei, al bunei dispoziţii pe plaiurile româneşti.

        Sărbătoarea datează dinaintea creştinismului şi are la origini credinţa şi ritualuri pagâne, atât traco-getice, cât şi orientale.

        În mitologia dacilor, Dragobetele era zeul care oficia în cer la începutul primăverii, nunta tuturor animalelor. Cu timpul, tradiţia a

pătruns şi în lumea oamenilor. Dragobetele, zeul dragostei la românii

de la N şi S de Dunăre, zeu pastoral câmpenesc, era imaginat ca un tânăr frumos, puternic şi bun, fiind asemuit cu Eros al grecilor şi Cupidon al romanilor, fiind purtătorul dragostei , al bunei dispoziţii.

După legendă, el este fiul Babei Dochia, sărbătorindu-se şi astăzi în satele româneşti, existând Dragobetele Cap de Primăvară la 1 Martie şi un Dragobete Cap de Vară.

         Cândva, Dragobetele dădea startul primăverii, serbându-se cel mai adesea, pe 24 februarie, sau, uneori în primele zile ale lui Martie.

         Data de 24 februarie nu este aleasă întâmplător, marcând începutul anului agricol, şi, după unele credinţe populare, era ziua ieşirii ursului din bârlog. Sărbătoarea îşi are originile în natură, anuntând momentul în care întreaga natură renaşte, natura răsună a veselie, păsările îşi iau zborul, fac cuiburi, copacii încep să înverzească, ziua se măreşte, vine primăvara, anotimpul renaşterii.

        Prin urmare, conform tradiţiei , de Dragobete, trebuie să fim veseli, să ne întâlnim cu cei dragi, să culegem flori, pentru a întâmpina primăvara cum se cuvine.

În ziua de Dragobete, toate acţiunile legate de ceea ce se întâmplă în casă, în familie, sunt sortite succesului, având spor în casă, totul se face cu drag.

       Dragobetele este o zi deosebită de sărbătoare autohtonă.  Este bine  să ştim tradiţia românească şi să o perpetuăm pe aceasta, întrucât şi strămoşii noştri se bucurau şi serbau fiecare etapă a anului.

       Este ziua în care la putere sunt ghioceii, florile de câmp, florile proaspete.

                          

                                                                                

IANUARIE-"EMINESCU, MEREU EMINESCU..."

                    
                 MIHAI EMINESCU

             

                                               (1850-1889)

            “Dumnezeul geniului m-a sorbit din popor cum soarele soarbe un nour de aur din marea de amar.”

                         “Om al timpului modern”

          Poezia lui Eminescu aduce cultura românească în modernitate. Opera sa, infuzata de un romantism filosofic, de substanţă, reprezintă un moment de triumf al limbii româneşti.

          Eminescu este primul poet român care dialoghează de la egal la egal cu marii scriitori. “Eu rămân ce-am fost: romantic”, va declara el într-un poem, dar romantismul său este unul înalt, din categoria celor mai importanţi poeţi europeni ai secolului al XIX-lea: Byron, Novalis, Hugo, Lamartine, Leopardi.

În acelaşi timp, Eminescu se încadrează şi într-o generaţie de primă mărime a literaturii române, alături de Slavici, Creangă şi Caragiale.

                  

                   PRIETENUL SI  MARELE RIVAL AL POETULUI

                          ION LUCA CARAGIALE (1852-1912)

            Caragiale il intalneste pe Mihai Eminescu la 16 ani, pe cand poetul era sufleur in trupa de teatru a unchiului sau, Iorgu Caragiale. Nepotul de actori avea sa renunte la cariera traditionala din familie, devenind in schimb cel mai mare dramaturg roman. Peste aproape zece ani, se reintalneste cu poetul, impreuna  cu care lucreaza la “Timpul”, devenind totodata membru al “Junimii”

          Daca Eminescu priveste poporul roman ca pe o idée intrupata in epoci tragice, cu un destin care depaseste istoria, Caragiale este lucid, distant si amuzat. El scrie despre nationalistii de taraba, pe care ii nimiceste cu un zambet.

Eminescu si Caragiale sunt scriitori-pereche. Unul este liric, celalat satiric. Unul

priveste lumea sub specia eternitatii, altul o cerceteaza critic, unul contempla tragic, celalalt scruteaza ironic.

          La vestea risipirii inteligentei lui Eminescu, Caragiale a izbucnit in lacrimi.

       SCRIITORUL CARE ÎI DATOREAZĂ LUI EMINESCU

 PROPRIA OPERĂ

                            ION CREANGĂ (1837-1889)

Mihai Eminescu a reuşit , prin existenţa sa, să polarizeze existenţa  aproape tuturor personalităţilor contemporane lui. Din fostul deacon de la Golia şi învăţător  la şcoala de băieţi din Păcurari, Eminescu a reuşit să scoată  una dintre cele mai luminoase figuri ale literaturii române, pe autorul “Poveştilor” şi al “Amintirilor  din copilărie”. A fost nevoie de gustul educat şi de intuiţia poetului pentru a descoperi ce scriitor original se ascunde în acest hâtru bun de gură.

          Eminescu l-a cunoscut pe cel ce avea să-i devină atât de bun prieten în 1875, în cursul verii, după  ce tânărul revizor şcolar îl întâlnise pe învăţătorul din Ţicău la o întrunire a corpului didactic ieşean. S-au împrietenit repede, urmând apoi să colinde Iaşii din Copou până în Bucium şi din Socola până la Sorogari, oprindu-se pe la cârciumioare pitoreşti, unde se putea mânca o excelentă friptură în ţiglă şi se putea bea un bun vin moldovenesc.

          Eminescu era fascinat de vorba şi de felul de a fi al institutorului.

În septembrie, Eminescu vine cu Creangă la Junimea, unde acesta citeşte prima sa nuvelă, “Soacra cu trei nurori”, având un mare succes.

Junimiştii se vor bucura de prezenţa talentatului şi “vârtosului glumeţ”, fără a-şi da seama însă de valoarea literaturii pe care o scrie acesta.

A fost nevoie de o schimbare de generaţie în critica românească pentru ca fineţea povestitorului Creangă să iasă la iveală.

                              BIOGRAFUL ŞI INTERPRETUL 

                    CEL  MAI  AVIZAT AL  POETULUI

                             G. CĂLINESCU (1899-1965)

             Marele critic literar G. Călinescu şi-a început cariera cu o biografie a lui Eminescu rămasă neegalată chiar şi azi. “Viaţa lui Mihai Eminescu”, apărută în 1932, avea meritul de a lăsa deoparte orice tentativă  de romanţare, încercând să reconstituie motivaţia gesturilor şi deciziilor majore ale poetului.

          Călinescu şi-a continuat munca pe teritoriul eminescologiei printr-un studiu de analiză a scrierilor poetului în cinci volume, apărute între 1934 şi 1936: “Opera lui Mihai Eminescu”.

          În cele din urmă, contribuţia călinesciană majoră la impunerea unei anume

imagini a lui Eminescu a fost cea din “Istoria literaturii române de la origini până în prezent”, unde capitolul central dedicat acestuia era intitulat “Poetul naţional”.

 Astfel, însemnătatea lui în cultura română era consacrată definitiv.

-15 ianuarie- “Eminescu, mereu Eminescu…”- sărbătoarea spiritualităţii româneşti

-prezentarea de către elevi a unor date despre viaţa şi activitatea lui Mihai Eminescu

-montaj de versuri eminesciene

-expoziţie de carte eminesciană.

                                                       -Responsabil: catedra de limba română, bibl.Blaga Adriana

IMAGINI DE LA ACTIVITAŢILE NOASTRE DEDICATE POETULUI NOSTRU NAŢIONAL MIHAI EMINESCU:

CLASA aV-a B , CU DOAMNA PROFESOARĂ DE LIMBA ROMÂNĂ IRINA VRÂNCEANU  ŞI BIBLIOTECARA ADRIANA BLAGA:

 

IMAGINI DE LA ACTVITATEA CU ELEVII CLASEI aV-a C:

EXPOZIŢIE TEMATICĂ PE HOLUL BIBLIOTECII:

EXPOZIŢIE CU DESENE FĂCUTE DE ELEVII ŞCOLII:

DECEMBRIE 2014-"E VREMEA COLINDELOR"

"E  VREMEA  COLINDELOR !"

Elevii clasei a II-a A Freinet, împreună cu doamna învăţătoare Spiridon Doina şi domnul profesor de religie ortodoxă , au colindat la bibliotecă.

               OBICEIURILE DE IARNĂ LA ROMÂNI

         În ciclul obiceiurilor tradiţionale româneşti, ce conţin o varietate de datini şi manifestări cu o amplă desfăşurare în viaţa oamenilor, mai ales, în viaţa satului, un loc deosebit îl ocupă obiceiurile de iarnă.

        Formele de manifestare sunt moştenite din cultura folclorică românească şi au fost transmise, prin tradiţie, din cele mai vechi timpuri până în zilele noastre. Modalităţile de sărbătorire sunt foarte numeroase, de o deosebită bogăţie, implicând participarea întregii colectivităţi, inclusiv a copiilor. Grija maturilor a fost mereu să-i facă pe copii să cunoască, să-i iniţieze şi să practice aceste frumoase obiceiuri tradiţionale.

        Dacă multe dintre aceste manifestări tradiţionale par a fi aparţinut în trecut categoriei de vârstă a tineretului, altele par a fi fost practicate doar de către copii.

Astfel, obiceiul de a umbla în această perioadă în grupuri organizate, mai mult sau mai puţin numeroase, pentru a adresa urări de belşug, sănătate şi prosperitate membrilor colectivităţii, ne apare prezent în egală măsură şi în repertoriul copiilor.

        Perioada de desfăşurare a acestor manifestări este cuprinsă între 23 decembrie şi 7 ianuarie. În acest interval există o serie de obiceiuri străvechi adaptate şi , uneori, chiar suprapuse sărbătorilor religioase.

       În ordine crescătoare, obiceiurile practicate se desfăşoară în perioada 23-24 decembrie cu urarea de Moş-Ajun, urmează sorcova, semănatul în ziua de 1 ianuarie şi chiraleisa în ziua de 5 ianuarie.

       În întreaga ţară există denumiri variate ale obiceiului- Urarea de Moş Ajun. Astfel, în unele părţi din Muntenia, Oltenia, Transilvania şi Dobrogea, se întâlnesc: “ajunul”, “moş-ajunul”, “bună-dimineaţa”, “colindişul”, “neaţalaşul”, “colinda”. În sudul Banatului, unele părţi din Transilvania şi din Crişana, obiceiul este cunoscut sub numele de “piţărăi”.

       Manifestarea se desfăşoară de două ori în noaptea de 23 spre 24 decembrie şi în zorii de 24 decembrie. Copiii se adună, de obicei ,la o casă unde repetă colindele, şi, odată cu venirea serii , îşi încep colindatul. De obicei, ei colindă casele la rând şi se opresc sau intră în curtea gospodarului, la fereastra căruia strigă sau cântă urarea tradiţională.  Colindătorii poartă trăistuţe atârnate de gât , în care pun darurile pe care le primesc. Urările copiilor sunt de cele mai multe ori scurte, după care, în versuri pline de umor, solicită gazdelor darurile. Cel mai răspândit şi mai tradiţional dar este “colacul”.

   

                                 ANUL NOU

         În dimineata Anului Nou se obişnuieşte să meargă copiii cu “Sorcova” şi cu “Semănatul”.

         Obiceiul cu “Sorcova”, mai cunoscut în Muntenia, îl găsim răspândit şi în restul ţării. Este practicat de copii (baieţi şi fete) până la 13 ani.

În  unele părţi ale ţării, cu sorcova merg numai băieţii, în altele numai fetele. Adesea, merg câte doi, alteori unul singur, obiceiul adresându-se doar membrilor familiei sau unui grup de rude sau vecini.

Cei cărora le este adresată urarea sunt atinşi ritmic cu sorcova pe tot parcursul rostirii textului. În prezent “sorcova” este un buchet de flori artificiale ce îmbracă un băţ, având uneori în vârf clopoţei.

În unele părţi ale ţării acest obicei are denumirea de “cu grâul”.

        Un alt obicei cu caracter agrar, practicat în ziua de 5 ianuarie, este “chiraleisa”, întâlnit ,mai ales, în nordul ţării, Moldova, Maramureş, Crişana.

                   Chiraleisa desemnează “umblatul preotului cu botezul”.

Termenul “chiraleisa” vine de la grecescul “Kyrie Eleison” şi înseamnă “Doamne miluieşte”. În unele sate din Moldova exista obiceiul ca în Ajunul Bobotezei, grupuri de copii să meargă din casă în casă să vestească sosirea preotului cu “botezul”.

Copiii nu rostesc, ca la Crăciun, texte versificate, ci strigă de trei ori “Chiraleisa !”. Ei primesc în schimb mere, nuci şi prăjituri.