LEGENDA LUI DRAGOBETE
De veacuri, tradiţiile
neamului nostru s-au păstrat în memoria poporului, împletindu-se în diverse
poveşti, cântece şi legende. Unele s-au transmis pe cale orală, altele au fost
sculptate în stânci, aducând mărturie, peste veacuri, despre acest popor harnic,
curajos şi iubăreţ. Pentru că azi ... este Sărbătoarea Iubirii, am să vă spun
„Legenda lui Dragobete”. Este o poveste frumoasă pe care mama mea a preluat-o
de la bunica ei Mara care era sârboaică.
Bătrânii spuneau că Dragobete era feciorul unei
preafrumoase femei, Dochia, despre care se credea că ar fi fost fiica lui
Decebal, şi ... că însuşi Traian, Împăratul romanilor, ar fi dorit-o de soţie.
Cine o vedea cu părul bălai împletit în două cozi ce-i atârnau pe spate, cu
ochii precum seninul cerului, cu obrazul alb ca marmura şi cu buzele roşii cu
miresme de frăguţe, rămânea înmărmurit de frumuseţea ei. Fata locuia într-o
colibă la poalele muntelui, şi avea o turmă de mioare pe care o ducea, zilnic,
la păscut, în poienile cu iarbă fragedă. Într-una din zile, vrăjită de culorile
delicate ale florilor şi de miresmele lor îmbătătoare, a înnoptat pe malul
lacului din care îşi adăpa mioarele. Era o noapte cu lună plină, şi Dochia a
adormit pe un pat de flori, surâzând în somn. Pe la miezul nopţii, când fata dormea
dusă, din adâncul muntelui s-a ridicat un nor de ceaţă care a acoperit lumina
lunii, şi a învăluit într-o tandră îmbrăţişare, trupul fecioarei adormite ... A
doua zi, când a deschis ochii, soarele era la amiază. Trezită ca dintr-un somn
lung, a privit împrejurul ei, şi totul i se părea schimbat. Pe buze, mai purta
încă ... mireasma delicată a unui sărut. Neştiind ce-i cu ea, s-a privit în
oglinda lacului, iar pădurea a început a fremăta, şi un glas duios de fluier se
auzea în depărtări ...
Viaţa şi-a continuat cursul normal, dar Dochia
nu ştia ce se întâmplă cu trupul ei, care se schimba ... din zi în zi. La 9
luni, de la întâmplarea cu Ceaţa, pe 24 februarie, a venit pe lume Dragobete.
Ursitori şi naşe i-au fost patru zâne,Primăvara, Vara, Toamna şi Iarna. Fiecare
dintre ele i-au adus în dar ceea ce au crezut că-i mai frumos şi mai util în
viaţă. Primăvara i-a semănat în inimă Iubirea, dăruindu-i prospeţimea florilor
şi tinereţea fără bătrâneţe. Vara nu s-a lăsat mai prejos, şi i-a dăruit
copilului, căldura iubirii, împlinirea dragostei şi dulceaţa fructelor. Zâna
Toamnă i-a adus în dar un fluier care să-i ţină de urât, dar care să-i şi
înveselească pe oameni cu cântecele lui. În sfârşit, naşa-Iarnă i-a ţesut un
strai alb cu sclipiri de diamante. Ca cingătoare, i-a dăruit un brâu roşu ...
cusut cu perle. Straiul era astfel conceput ... încât creştea odată cu flăcăul,
rămânând alb ca neaua, oricât l-ar fi purtat.
Pe la 19 ani, Dragobete avea părul negru ca
noaptea şi ochii verzi precum iarba mătăsoasă de pe munte, vorba îi era dulce
ca mierea, iar sărutul îi frigea ca jarul. Era un flăcău vesel ce cânta din
fluier şi iubea fetele care îl priveau ca pe un zeu. Fecioarele, care îl
întâlneau şi îi simţeau privirea vrăjită, uneori chiar sărutul de foc, se jurau
că el venise de pe alt tărâm. Tot bătrânii ... spuneau că ar fi fost o scânteie
de adevăr în cele afirmate de fete. Pentru că nimeni nu ştia cine îi este tată,
se zvonea că ar fi fost zămislit de chiar Duhul Muntelui, în timpul împreunării
cu Dochia, când acesta s-a transformat în ceaţă... Adevărul este că, o perioadă
de timp, nimeni nu l-a mai zărit pe fecior, şi nici nu i-a mai auzit cântecul
fluierului.
În creierul muntelui, într-o peşteră pe ai cărei
pereţi creşteau „flori de piatră” în buchete albe, albastre, cenuşii, roz şi
violet, trăia un bătrân Înţelept. Pe când păştea oiţele în poiana în care
fusese zămislit, băiatul s-a pomenit faţă în faţă cu acest Înţelept care i-a
spus pe nume şi l-a îndemnat să-l urmeze. Înmărmurit de surpriză, Dragobete l-a
urmat fără a spune o vorbă. Devenindu-i ucenic, el a deprins învăţătura tainică
de a citi în Cartea secretă a Naturii. Astfel, recunoştea plantele de leac,
ştia a vorbi cu păsările, înţelegea semnele magice ale pădurii, nemaifiindu-i
frică de fiarele sălbatice.
Când a revenit în lume, aceasta l-a primit cu
braţele deschise. Mai mult ca oricând, trezea iubirea în inima fetelor.
Călătorea cu viteza gândului, şi se înfăţişa acolo unde era chemat ... Bărbaţii
îl îndrăgeau şi ei. Nimeni nu ştia care este secretul care-i făcea pe bărbaţi
să-l placă, şi să nu fie gelos pe el. Asta, până într-o zi, când un bătrân a
dezvălui secretul. Pe vremea când era flăcău, în seara de 23 februarie,
Dragobete li se arăta în vis feciorilor de însurat ... şi-i învăţa secretele
iubirii. Totul se făcea sub jurământ ... Bătrânul a rupt tăcerea, întrucât,
având peste 100 de ani, se considera a nu se mai afla sub jurământ.
Legenda spune că, după sute de ani de vieţuire
pe pământ, timp în care oamenii acestor meleaguri învăţaseră a iubi, iar
învăţătura se transmitea din tată în fiu, şi de la mamă la fiică, Spiritul
Muntelui şi-a chemat copilul la pieptul lui. La cererea tatălui, Maica
Domnului, l-a transformat într-o plantă magică, numită Năvalnic. Astfel,
Dragobete zis şi Năvalnic, doarme în „carnea” tatălui, renăscând în fiecare
primăvară ... Şi, în mileniul 3, unele fete, chiar şi femei ale acestui popor,
mai cred încă în puterea magică a năvalnicului. Ele poartă în sân o punguţă de
mătase în care ţin năvalnic. E un semn de preţuire şi de aducere aminte a celui
care a fost Dragobete, „zeul” Iubirii la români.
Vă întrebaţi ce s-a întâmplat cu Dochia?
Răutăcioşii spun că ar fi devenit o babă rea şi încăpăţânată. Ei mai spun că,
în luna martie, ar fi îmbrăcat 9 cojoace şi a urcat cu oile pe munte. Pentru că
era cald, ea a început a-şi da cojoacele jos, rând pe rând, iar într-o noapte
geroasă s-a transformat în stană de piatră împreună cu turma sa. Alţii, mai
înţelepţi, susţin că Dochia s-a dus la iubitul său, Muntele Ceahlău, şi i-a
cerut acestuia s-o transforme în stană de piatră ... ca să fie veşnic
împreună...
Eu îi cred pe aceştia!
Dragoste, intră pe uşa inimii mele!
MINI-EXPOZIŢIE DE CARTE DE DRAGOSTE ÎN BIBLIOTECA ŞCOLII:
Elevii de la clasele aVII-a D, aVI-a E, aV-a B s-au întâlnit , pe 24 februarie 2017, în biblioteca şcolii ,pentru a prezenta tradiţiile de Dragobete, pentru a cânta din folclorul românesc şi pentru a încânta sufletele noastre cu poeme de dragoste dedicate sărbătorii de Dragobete.
Expoziţie cu desenele elevilor:
Elevii clasei a VII-a C, împreună cu doamna profesoară de limba română Irina Vrânceanu,
doamna bibliotecară Adriana Blaga, au organizat o frumoasă activitate dedicata sărbătorii
româneşti de Dragobete.
S-a simţit plăcerea, bucuria şi entuziasmul elevilor, plăcere cu care au participat, au confecţionat postere şi s-au implicat în programul activităţii noastre.
Iată câteva imagini de la această activitate:
PENTRU TOATĂ STRĂDANIA ELEVILOR DE AL SĂRBĂTORI CUM SE CUVINE PE DRAGOBETE, TOŢI ELEVII IMPLICAŢI AU PRIMIT CÂTE O DIPLOMA DE MERIT.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu