LUNA NOIEMBRIE-MARETIA UNUI SCRIITOR,

MIHAIL SADOVEANU

     MIHAIL SADOVEANU

          A vazut lumina zilei la Pascani, in 5 noiembrie 1880 si a incetat din viata la 19 octombrie 1961 la Bucuresti. Tatal era avocat , iar mama se tragea dintr-o

familie de razesi. Urmeaza scoala primara la Pascani, gimnaziul la Falticeni si

 liceul la Iasi; cursurile de drept de la Bucuresti le intrerupe.

Intre 1903-1904 lucreaza ca redactor al revistei “Samanatorul”, de unde trece apoi in colectivul de conducere al “Vietii romanesti”.

Director al Teatrului National din Iasi (1910-1919), membru al Academiei Romane, dupa instaurarea Republicii a fost vicepresedintele Prezidiului Marii Adunari Nationale, presedinte al Uniunii Scriitorilor.

Debut (1897) la revista “Dracu”, pentru ca anul 1904 sa aduca o masiva afirmare editoriala  cu: “Povestiri”, “Soimii”, “Dureri inabusite”, “Crasma lui Mos Precu”.

Opera sa, considerabila, cuprinde romane istorice: “Neamul Soimarestilor”, “Zodia Cancerului sau vremea Ducai-Voda”, “Fratii Jderi”, “Creanga de aur”, “Nicoara Potcoava”, povestirile unui spatiu moldav arhaic si fabulos: “Hanu Ancutei”, scrieri, in diferite registre, alcatuind eposul ocupatiilor traditionale romanesti: “Bordeenii”, “Baltagul”, evocari ale unei naturi originale :”Tara de dincolo de negura”, “Imparatia apelor”, “Valea Frumoasei”, “Povestile de la Bradu Stramb”, creatii ce descriu viata din orasele de provincie: “Haia Sanis”, “Locul unde nu s-a intamplat nimic ‘, “Targ moldovenesc”, structurandu-se astfel ca o monografica reflectare a spiritualitatii si conditiei istorice a poporului roman. “Creanga de aur”, “Divanul persian” alcatuiesc un gen de scrieri aparte, conturand intelepciunea ca modalitate existentiala.

Desi egal cu sine insusi, autorul cunoaste o anume evolutie, pe linia ascendenta a valorificarii eului sau creator, de la romantismul inceputurilor, catre o sinteza originala intre pitorescul arhaic, autentic al spatiului carpato-dunarean, o anumita filozofie proprie a echilibrului om-natura si poezia trairilor umane fundamentale. A practicat aproape toate formulele epicii, schita, nuvela (“Bordeienii”), povestirea (“Hanu-Ancutei”), romanul de structura clasica, romanul –fluviu cu inflexiuni epopeice(“Fratii Jderi”)

          Paradoxul acestui scriitor consta in faptul ca, peste o asemenea vointa de cuprindere epica a cosmosului existentei umane, se suprapune o permanenta dispozitie lirica.

          Mihail Sadoveanu a fost laureat al Premiului Lenin decernat pentru intreaga sa activitate, al Premiului Academiei atribuit volumului “Povestiri”, al Premiului de Stat pentru “Nicoara Potcoava”.

         

        “Sadoveanu e, in primul si ultimul rand, un vindecator al inimii omenesti de sentimentul efemeritatii ei.”(Vladimir Streinu)